“…A intrat pe usa. Era imbracata gros. El era in fata ei.
Ea s-a inrosit, l-a privit o fractiune de secunda in ochi, apoi si-a mutat privirea in jos. Statea fastacita in prag.
El s-a apropiat, si-a bagat mana in parul ei de la ceafa, a izbit-o de usa, apoi a sarutat-o. A luat-o de mana si a dus-o pana in mijlocul camerei, unde a inceput s-o dezbrace.
Prima data i-a dat jos timiditatea, emotiile si iluziile. A urmat naivitatea, pe care i-a sfasiat-o cu dintii. Orgoliul i l-a calcat in picioare, il plictisea ingrozitor.
Cu o mana ii mangaia pervers demnitatea, iar cu cealalta ii rupea naturaletea. Nu-i venea sa creada cat de gros putea fi ea imbracata.
A inceput sa se agite: i-a aruncat pe jos zambetele, siguranta, caldura, inocenta si puterea. Si s-a oprit. A privit-o banuitor. Stia ca ascunde ceva.
In timp ce-i dadea jos haina personalitatii, si-a adus aminte ca a uitat sa-i umble in buzunare. Intr-unul a gasit ironia, umorul, visele si amintirile, iar in celalalt i-a descoperit frica, frustrarile, nervii, lacrimile si ura.
A lasat-o goala in mijlocul camerei si a vrut sa plece. Ea l-a prins de mana:
– Ai uitat ceva.
– Stiu. Nu-l vreau, n-am ce face cu el.
– Te rog…e prafuit, vechi, obosit si murdar, insa trebuie sa-l iei.
El i-a impins mana la o parte, zambind ironic, iar ea l-a plesnit cu sufletul peste fata.
– Daca tu nu-l vrei, atunci nu-l vreau nici eu.
El a cazut la picioarele ei, uitandu-se mirat la bietul suflet ce se zvarcolea pe jos. Ea s-a asezat langa el.
Acum amandoi erau calmi si se uitau placid la moartea unui suflet.
– Cum ai putut sa faci asa ceva?
Ea a raspuns soptit:
– Macar eu am stiut ce inseamna sa ai unul…”
Uqtzik's Blog 