Povestile unei inimi – Diana-Florina Cosmin

povestile-unei-inimi

O femeie pe care am iubit-o şi aceeaşi femeie, care nu ne-a iubit fac zero – Marin Sorescu “Contabilitate”

Mi-era sete de scris şi am găsit în amintirile ultimelor cărţi răsfoite, acest titlu: Poveştile unei inimi – Diana Florina Cosmin.

Nici un moment mai potrivit aş spune pentru a sublinia anumite aspecte din viaţa reală care până la urmă se leagă şi de Poveştile unei inimi. Şi mă justific aşa: pentru că nu cred în lucruri întâmplătoare, ci doar în coincidenţe mascate care închid cercuri ale vieţilor noastre. Pentru că în viaţa mea tocmai s-a închis un capitol şi am deschid un altul, pentru că fiecare moment mai greu mă-ntăreşte şi pentru că uneori cele mai crunte gripe sufleteşti nu se tămăduiesc cu ceai cald, ci cu duş rece.

Am privit în vechile amintiri avute cu un om care a însemnat mult pentru mine la un moment dat, şi mi-am dat seama că timpul ne-a schimbat şi până la urmă fiecare dintre noi e fericit în felul lui acum. Deşi mi-a fost dor de el, foarte dor, am văzut întâmplător o poză cu el şi altcineva  şi am zâmbit nu m-am întristat, aşa cum mă temeam. Am înţeles în sfârşit că el nu mai era de mult pentru mine, pentu că îi stă atât de bine cu altcineva, şi eu mă agăţasem doar de amintirea a ceea ce ar fi putut fi. Mi-am dat seama că poate m-a iubit pentru că semănam cu marea iubire a vieţii lui. Pentru alţii ar putea părea tragic, pentru mine nu e şi nici nu a fost, am simţit de la început asta.  Şi astfel am ajuns  într-un punct în care viitorul mă intrigă mai mult decât trecutul deja bătătorit. În punctul în care lucrurile frumoase trăite fără el ajung să cântărească mai greu decât dragostea noastră netrăită. Nu m-aş da pe mine, cea care am devenit… pentru “mine” care-l iubise cândva pe el. Fiecare a pariat diferit pe fericirea lui, iar el m-a pierdut.

Am trecut mai departe şi am mai avut parte de o poveste, uşor tumultoasă, prea orgolioasă, mult prea orgolioasă,  o dragoste în vremea recesiunii  şi mă simt ca o adolescentă cu talentul extraordinar de a iubi (…) imaturi. Prea puţin de arătat că i-a păsat…

Privind retrospectiv, mi-aş fi dorit ca bărbaţii care nu m-au iubit, să-mi spună adevărul. Să conteste culorile tabloului, să denunţe imitaţia cu voce tare. Să-mi spună motivul. M-ar fi durut mai puţin decât minciunile lor banale şi aş fi înţeles, poate, că sunt prea anostă, prea lipsită de strălucire, prea plictisitoare, prea lipsită de umor, prea neasemănătoare cu tipul lor de femeie, prea grasă ori prea slabă sau orice altceva. N-ar fi fost un gând plăcut dar aş fi ştiut exact ce mă doare. Trăind în ceaţa confuziei, am crezut că sunt toate cele de mai sus. Şi m-au durut toate, pe rând.

Poate că nu aş fi fost o logodnică şi nici o soţie  bună pentru cei care au fugit din viaţa mea ca să ceară mâna altor femei, şi poate că zilele alături de ei ar fi fost infinit mai triste decât cele pe care le-am trăit, până la urmă, de una singură. Nu mai contează acum, dar câteodată întrebarea încă mă mai bântuie… Şi, măcar în acele momente aş vrea şi eu să ştiu.

După care îmi trece toată nebunia asta legată de ce a fost, cum a fost, cu cine şi asa mai departe, şi-mi zic că dacă nu a fost să fie asta e, sunt lucruri şi mai importante şi observ un lucru pe care îl fac în mod inconştient şi eu. Atunci când ies la plimbare cu câinele de exemplu, uneori sunt preocupată de orice altceva: mă gândesc la ce am de făcut, la planuri şi uit să mă bucur de plimbarea în sine, uit să observ mediul ce mă înconjoară. De aici şi replica ” cum să găseşti dragostea, când tu mergi paralel cu ea, şi nu-i arunci nicio privire?” Ver rămâne surprins când vei oferi un zâmbet dezinteresat şi vei primi răspuns. “nu-ti pot promite că marea ta dragoste se va ciocni de tine chiar pe bulevard. Dar poate ar trebui să-i acorzi măcar o minimă şansă de a o face”.  Diferenţa dintre o femeie încrezătoare şi o fetişcană plină de îndoieli, este precum cea dintre personajul principal dintr-un film şi … fata care plimbă tava. Tu care vrei să fii? Eu am ales şi de plimbat tava n-o plimb! 🙂

Draga mea, dac-ar fi să iei de-a gata un singur adevăr fundamental al vieţii, ia-l pe acesta: nu vei ajunge să îmbătrâneşti decât alături de bărbatul cu care ţi se potrivesc… poveştile. Şi eu cred asta mai mult ca oricând.

După ce viaţa ne frânge pe fiecare dintre noi în bucăţi, cele mai puternice părţi ale sufletului rămân exact acelea în dreptul cărora am avut fisurile cele mai mari – “Adio, arme Ernest Hemingway.

Uneori e mai greu să înveţi să fii fericit după ce ai învăţat să fii puternic.

“…M-ar fi învăţat fără să ştie că bărbaţii nu sunt nişte vânzători indiferenţi cu toate femeile. Nu ne mint şi nu ne înşeală pe toate aşa cum aproape că ajugnem să sperăm în momentele noastre de restrişte, întru pansarea orgoliului. Le înşeală doar pe acelea dintre noi pe care nu le iubesc. Pe cele a căror prezenţă în vieţile lor este cât se poate de facultativă şi a căror plecare poate fi asumată lejer, ca şi cum ele nici n-ar fi existat vreodată. Femeile uşoare …  sunt numite vânzătoare de plăceri. Mai există o categorie… a vânzătorilor de iubiri- negustori care vând plăceri şi iluzii, fiind infinit mai generoşi şi mai lipsiţi de scrupule cu marfa lor… fac orice şi zic orice ca să vândă. Nu doar trupul, ci şi sufletul. Două la preţ de unu.

În zilele noastre de speranţă, ne dorim să fim iubite ca-n filme, ne visăm Julieta şi Isolda la braţul unor eroi de poveste. În dimineţile triste şi ploioase, nu ne dorim decât să ne simţim iubite. Şi atât. Pentru că, oricât de sincer şi de pătimaş ar fi fost iubită Julieta, nici ea n-a sfârşit, oricum, prea bine.

 

 

 

Ecou

A trecut deja o luna din mult asteptatul an 2013. De ce-l numesc asteptat? Pentru ca anul trecut am avut parte de atatea, a fost un an atat de plin si pentru ca-mi doream sa treaca mai repede sa pot lasa in urma tot raul 🙂 Si iata-ma, in apropierea zilei in care voi implini 22 ani, cantarind ceea ce m-asteapta si ceea ce-mi doresc si purtand discutii aprinse pe tema asta. Viitorul…

Nu pot spune ca am tot ceea ce-mi doream pentru ca, sta in felul nostru atat de “uman” sa ne dorim mereu mai mult de la viata: mai multi bani, mai multa dragoste, mai mult timp liber, mai putin stres si mai putine batai de cap.

Cel mai mult imi lipsesc cartile, pentru ca nu mai am atat de mult timp liber pentru citit, dar poate recuperez.

Melodia starii mele de spirit 🙂

Sfarsit de capitol

M-am tot gandit zilele astea la cum as descrie anul ce se pregateste de incheiere, daca ar fi sa fac o retrospectiva. Si m-am gandit asa, la tot ce am invatat sau ce am inteles mai bine decat inainte. Punand in balanta toate lucrurile astea nu as putea sa spun ce a cantarit mai mult sau ce mai putin. Si pana la urma si lucrurile considerate mai putin bune au avut o finalitate cu bun inteles pentru mine (suna ciudat, stiu).

Am invatat ca lucrurile nu ies intotdeauna asa cum ne dorim noi si ca sentimentele sunt sau nu sunt. Si chiar de par radicala cand afirm ca lucrurile sunt doar albe sau negre imi asum riscul de a le privi doar asa. La momentul asta, a accepta griul ar insemna compromis pentru mine. Am invatat ca nu poti sti ce simte cu adevarat un om. Poti alege sa crezi si sa risti sau sa traiesti cu intrebarea “si daca?”. Am invatat ca nu toate visele devin realitate, si nu vreau sa stric iluziile vreunui visator (fiind chiar eu prin definitie o visatoare) dar chiar asa e. Sau poate in cazul meu, nu am facut destule pentru indeplinirea dorintei, nu am depus suficient de mult efort. Pur si simplu asa s-a intamplat pana la urma.

Ce-am facut in anul asta? Am avut parte de o dezamagire din partea unui om drag, dar a fost o situatie din care am invatat atatea si acum totul e bine (deci, se poate 🙂 ), am terminat facultatea in top 5, am luat licenta cu 10, am dat la ASE si n-am luat la buget  (din pacate), am dat de carnet (si am luat din prima), am muncit si nu mi-am primit banii si nici nu cred ca-i mai vad, am inceput un master (tot la Pitesti) si am incheiat anul cu un job (in domeniu). Ah, si bineinteles, am cunoscut oameni, multi oameni draguti si n-am renuntat la “ghicitul situatiilor” – inca prezic situatii si inca se intampla :))) poate ar trebui sa joc la bursa. :-)))   A fost un an greu, rezumand totul la un cuvant, dar cred ca a meritat.

S-avem un 2013 si mai bun!

O nouă conferinţă

Săptămâna trecută am participat la o conferinţă foarte interesantă. Este vorba despre conferinţa internaţională “Viitorul instituţiilor de credit şi reglementările aplicabile –  un răspuns la dinamica noilor realităţi” organizată de Asociaţia Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar- Bancar şi de Asociaţia Europeană pentru Drept Bancar şi Financiar în colaborare şi cu Universitatea din Piteşti. M-am aflat printre puţinii studenţi norocoşi pentru că am participat la prezentarea lucrărilor invitaţilor din Mexic, Armenia, China, SUA, Bulgaria, Franţa , Africa de Sud, Spania, Italia, Turcia, Moldova, India, Brazilia, diverse bănci din România şi alte instituţii.

Din păcate am ratat ultima zi a conferinţei şi odată cu aceasta şi unele lucrări foarte interesante, dar în primele două zile am reuşit prin intermediul acestor prezentări să asimilez mai bine cunoştinţe şi idei de care auzisem în treacăt sau citisem pe undeva, dar prin participarea la conferinţă le-am înţeles mai bine decât înainte. Încurajez iniţiativa Universităţii de a colabora în organizarea unor astfel de evenimente şi invitarea mai multor studenţi, şi îi încurajez pe aceştia să profite pe viitor de astfel de oportunităţi.

Defecte

Am rămas datoare cu o listă de defecte. Ar trebui să fie 75 dar scriu câte apuc astăzi.

1. sunt naivă. rectific. prea naivă. şi aş putea să-l punctez pe ăsta cât 10 defecte.

2. sunt impulsivă

3. sunt defensivă

4. sunt prea slabă (45 kg… cel mult)

5. nu am răbdare cu idioţii

6. nu am răbdare în general

7. am o părere foarte bună despre propriile mele opinii.

8. pretind o cantitate de atenție copleșitoare

9. deseori sunt mândră şi o arăt.

10. uneori judec oamenii

11. am mai mult entuziasm decât energie în cele mai multe dintre cazuri. imi place să fac multe chestii dar uneori mă obosesc prea tare

12. sunt paranoică

13. uneori pot fi antisocială

14. sunt răutăcioasă uneori

15. câteodată nu-mi vine să mă dau nici jos din pat, aşa de lene mi-e

16. sunt orgolioasă

17. sunt altruistă şi clar îl consider un defect…

18. refuz să cred sau să văd lucruri “naşpa” şi mă mint singură

19. vorbesc mult

20. îmi place să conduc şi s-a-ntâmplat să mi se urce la cap

21. mă mint mereu că m-apuc de sport sau măcar înot (caut om care să mă însoțească).

22. şi ca să trec în sfera fizicului din nou, am sânii mici :-))

23.  cred în făt frumos, dar al meu trebuie să fie mai ales deștept

24. nu am suficientă încredere în mine

25. sunt încă prea copil

 

Legături

Cel mai mult mă bucur atunci când primesc veşti de la oameni cu care deşi nu vorbesc foarte des am o legătură strânsă. Iar dacă aceştia se află la 3000 de km depărtare şi-mi mai dau şi câte un mesaj din când în când, mă face să mă gândesc că deşi sunt şi oameni care nu mă plac ( deşi nu mi-au spus niciodată de ce ci pur şi simplu şi-au aruncat frustrările şi veninul asupra mea) sunt mult mai mulţi cei asupra cărora am lăsat o părere bună şi mai mult decât atât.

Mi-a făcut ziua mai bună un mesaj de la o persoană care mi-a fost mai mult decât profesor, un simplu mesaj în care mă felicita pentru absolvire şi mă întreba ce mai fac. Mi-e dor de contactul profesor – elev pe care-l aveam acolo şi mi-aduc aminte cu plăcere cum mi s-au îndrumat paşii atunci şi cum am ajuns acum ceea ce sunt, cum am ajuns să studiez ceea ce mi-a plăcut, cum am fost încurajată de profesorii mei, cum am învăţat atâtea de la ei. E uimitor de plăcut să ştii că-şi aduc aminte şi acum de “surorile Tiroiu” chiar şi la 3 ani de când ne-am întors acasă.

Sunt momente şi legături pe care am să le păstrez mereu în suflet. Sunt oameni şi prieteni de-acolo pe care am să-i ţin aproape tot timpul, şi ştiu că toţi ne-aşteaptă să-i vizităm.

“In the End The Love You Take, Is Equal To The Love You Make”

Mi-ar place să spun într-o zi că nu-mi mai doresc să mă întorc în trecut să schimb ceva. De fapt joc un x și 0: azi sunt veselă, mâine am un regret. Nu-mi doresc nimic din trecut înapoi, nici măcar nu mai plâng că nu mai lacrimi. Și nici nu mai vreau s-o fac. Am ajuns să fiu îndeajuns de fericită și mulțumită cu ce am și să mă apreciez mai mult decât înainte, și pot sa afirm că asta a fost cu adevărat o lecție învățată. Și chiar de simt că nu mai am pe nimeni alături, nici nu mai dau 2 bani pe vorbe. Vorbe, vorbe, vorbe… cât de prost să fi să crezi vorbe? Îți spun eu că trebuie să fi prost ca mine. Și poate că-s prea dură cu mine uneori și mă judec aspru când greșesc, dar în unele povești pur și simplu trebuie să mă simt vinovată ca să mai fac un pas.

Lucrurile minunate nu se întâmplă atunci când am vrea noi, sau când le programăm  ci atunci când nu te aștepți. Cică minunile știu ele când să apară. Dar oare merită să crezi în ele? Și merită să crezi în sentimente și oameni? Eu zic că nu și viața a avut grijă să mă învețe asta prin cele mai dure lecții de până acum.

BUT IN THE END THE LOVE YOU TAKE, IS EQUAL TO THE LOVE YOU MAKE

Și sper să fie asta valabil pentru toată lumea.

PS: am ajuns să urăsc visele, pe cât de mult le iubeam și le interpretam înainte.