Am deschis pagina alba vrând să scriu, să-mi înșir gândurile. Și-apoi m-am oprit, mi-am oprit impulsul de a vrea să-mi vărs neputința, m-am ridicat, am deschis geamul și-am tras în piept aerul rece. Mi-am zis că am nevoie de o pauză de la toată nebunia asta, dar mi-e imposibil să pun stop. De-acum urmează cea mai mare nebunie. Ce-a fost greu n-a trecut așa cum credeam, ci de-acum începe să apară.
Mi se face dor uneori de momentele din copilărie când mă dureau doar juliturile din genunchi, nu și vorbele oamenilor. Când nu-mi păsa decât de joacă. Cred că toți avem momente de-astea și doar de noi depinde cum reușim să trecem peste și să-nfruntăm din nou realitate de zi cu zi.
Și-apoi mă gândesc că mi-aș dori să fie doar un vis, și să pot să mă întorc la un anumit moment din viață și de-atunci să schimb cursul lucrurilor. Dar și asta își doresc mulți. Eu, aș alege un singur moment pe care să-l schimb, unul de-acum câțiva ani. Nu aș alege să schimb ceva pentru că ar avea finalitate rea, ci sunt de părere că fiecare alegere are un rezultat și atât. Nu bun, nu reu!
Și totuși, care ar fi diferența dintre mine și ceilalți? La prima vedere nici una. Dar eu cred în oameni și în vorbe, nu în fapte, și asta e greșeala care costă. Și mă opresc aici.