Viaţa mea pe net – Alexandra Ares

alexandra aresAlexandra Ares este  româncă, trăieşte în America şi s-a afirmat ca teatrolog, producătoare TV şi romancieră. Versiunea în limba engleză a romanului Viaţa mea pe net (“My life on Craiglist”) a fost nominalizată pentru premiul “USA Best Books” în 2011.  În România cartea a apărut în februarie 2012.

Romanul ne-o prezintă pe Emily Thompson o figură reprezentativă pentru tinerii din ziua de azi, care-şi petrec tot mai mult timp pe internet în căutarea prieteniilor sau relaţiilor pe care nu le au în afara spaţiului virtual. Emily locuieşte în New York, are un job într-o galerie de artă şi un iubit. Peste noapte însă, lucurile se schimbă şi rămâne şi fără job şi fără iubit şi fiind de parte de familie. Atunci devine dependentă de Craiglist, un site unde găseşte de toate: de la joburi, la evenimente şi bărbaţi pentru întâlniri.

Pentru început îşi caută o colegă de apartament, una care vine rar pe acasă şi care se dovedeşte că este damă de companie, ceea ce o supără pe Emily. Strâmtorată totuşi financiar, în urma unui mesaj primit pe Craiglist, devine ea însăşi pentru o zi damă de companie şi de-aici lucrurile scapă puţin de sub control. În joc mai intră un regizor de filme cam ciudat, un tablou cu un mare potential financiar şi un vecin misterios cu un şarpe tatuat.

Advertisements

Defecte

Am rămas datoare cu o listă de defecte. Ar trebui să fie 75 dar scriu câte apuc astăzi.

1. sunt naivă. rectific. prea naivă. şi aş putea să-l punctez pe ăsta cât 10 defecte.

2. sunt impulsivă

3. sunt defensivă

4. sunt prea slabă (45 kg… cel mult)

5. nu am răbdare cu idioţii

6. nu am răbdare în general

7. am o părere foarte bună despre propriile mele opinii.

8. pretind o cantitate de atenție copleșitoare

9. deseori sunt mândră şi o arăt.

10. uneori judec oamenii

11. am mai mult entuziasm decât energie în cele mai multe dintre cazuri. imi place să fac multe chestii dar uneori mă obosesc prea tare

12. sunt paranoică

13. uneori pot fi antisocială

14. sunt răutăcioasă uneori

15. câteodată nu-mi vine să mă dau nici jos din pat, aşa de lene mi-e

16. sunt orgolioasă

17. sunt altruistă şi clar îl consider un defect…

18. refuz să cred sau să văd lucruri “naşpa” şi mă mint singură

19. vorbesc mult

20. îmi place să conduc şi s-a-ntâmplat să mi se urce la cap

21. mă mint mereu că m-apuc de sport sau măcar înot (caut om care să mă însoțească).

22. şi ca să trec în sfera fizicului din nou, am sânii mici :-))

23.  cred în făt frumos, dar al meu trebuie să fie mai ales deștept

24. nu am suficientă încredere în mine

25. sunt încă prea copil

 

Fericire periculoasă – Jo Beverley

Mi-era dor de-o carte draguţă şi recunosc că deşi nu mă aşteptam, Fericire periculoasă m-a suprins.

Nu mi s-a părut tipica poveste despre care îţi dai seama de la început cum se va termina povestea. Sau nu aşa uşor. Mi se pare că te ţine puţin în suspans şi nu e nici foarte siropoasă.

Miles Cavanagh așteaptă cu nerăbdare deschiderea sezonului de vânătoare pentru a-și petrece timpul cu prietenii săi în momentul când află că a fost numit tutorele lui Felicity Monahan, o tânără moștenitoare frumoasă și rebelă. Poate prea rebelă.

Planurile lui Miles de a se achita rapid și fără complicații de această îndatorire sunt date peste cap, când se îndrăgostește nebunește de protejata sa. Iubirea împărtășită dintre cei doi este pusă la grea încercare, căci în calea ei stă un rival decis să pună mâna pe averea după care tânjește și pe femeia pe care vrea să o aibă cu orice preț. În plus, Felicity ascunde un secret cutremurător, care o obligă să lupte din răsputeri împotriva iubirii pentru Miles, conducându-i pe amândoi pe o cale periculoasă, într-o înfruntare a voințelor și a dorințelor.

Din ale vieții lecții

Primul impuls atunci când ești rănit de cineva este să te aperi atacând la rândul tău, să-ți descarci furia, dar n-are rost. Chiar nu are și știu că e greu totuși să întelegi asta. Cuvintele nespuse la timpul lor nu mai trebuie aruncate apoi. Nu o să îl faci pe celălalt să înțeleagă, să vadă, va vedea singur unde a greșit atunci când va fi cazul. Iar când cineva greșește, iar apoi îți cere iertare nu ți-l dori înapoi în viața ta niciodată pentru că cine greșește o dată o va face cu siguranță și a doua oară.

Eu de exemplu, am fost mereu cea care a rămas, cea care a așteptat și a sperat (până la un punct). Toți au venit și au plecat, mi-au făcut sufletul vraiște, făcându-mă să-mi pierd încrederea în oameni, în iubire, în prietenie. Dar de curând am început să fac curat și nu mă mai întreb de ce mi s-a întâmplat mie?. Pur și simplu cine va vrea să intre în sufletul meu va trebui să lupte și să-mi demonstreze că merită să fie acolo.

Cu câteva luni în urmă scriam articolul Atunci… în care spuneam asta:

…când iubeşti pe cineva, îl laşi să fie fericit, chiar dacă fericirea lui nu e lângă tine. Nu încerci să-l recuperezi jucând murdar. Singurul lucru pe care-l vei obţine va fi să-l îndepărtezi mai mult.

…când îţi doreşti fericirea cuiva, îl laşi pe el să aleagă, chiar de ţi se pare că greşeşte. Spune-i ce crezi dacă-ţi cere să-ţi dai cu părerea.

…când simţi că-ţi fuge pământul de sub picioare ai nevoie de curaj

…când ai pe cineva în suflet, şti că trebuie să fi puternic ca să poţi merge mai departe alături de el

…când simţi că nu mai poţi, mai tragi o dată aer în piept, te ridici şi întorci şi celălalt obraz.

Întorceam și celălalt obraz atunci, am făcut-o și după asta. Și cuvintele de mai sus descriu foarte bine ceea ce simt eu acum și anume curaj, resemnare și puterea de a merge mai departe. Și cum suntem în Săptămâna Patimilor țin să menționez că deși poate n-am iertat în totalite, mă simt liniștită și împăcată cu mine. Mai e o chestie. Cine mă cunoaște știe că am ogură de aur și de fiecare dată când spun ceva sau visez ceva se-ntâmplă. Dar asta am să o las în suspans.

Cu toţii ştim cât de uşor este să înşeli încrederea unui om. Am păţit-o fiecare dintre noi, sau am făcut asta la un moment dat. Şi mai ştim cât de greu e să recuperezi încrederea pierdută într-o secundă. Dar până la urmă toți am trecut peste decepții și am învățat lucruri din asta și a fost mai bine apoi. Eu am iertat greșeli poate de neiertat, am încercat să înlocuiesc persoane ce nu puteau fi înlocuite și să uit lucruri de neuitat. Am făcut multe lucruri din impulsivitate. M-au dezamăgit persoane ce nu credeam că vor face asta niciodată, dar la rândul meu am dezamăgit. Am îmbrățisat și am fost îmbrățisată pentru a fi protejată sau pentru a proteja. Am râs când nu puteam, mi-am facut prieteni pentru totdeauna, am iubit, am fost iubită de fiecare în felul lui, dar am fost și respinsă sau am respins. Am țipat și am sărit în sus de bucurie și am căzut de pe un piedestal lovindu-mă atât de tare încât am crezut că nu o să mă mai ridic. Am plâns nopți întregi și zile nesfârșite doar ascultând versurile unui cântec sau privind fotografii sau doar privind în amintiri. Uneori mi-a fost teamă să pierd pe cineva, l-am pierdut și m-am pierdut.

Dar important e că nu îmi pare rău de nimic. Nici de palmele primite la figurat nici de cele date la propriu. Pentru că din toate am învățat ceva și în fond sunt totuși același om bun. Și timpul chiar le rezolvă pe toate, trebuie doar să ai răbdare chiar dacă uneori e foarte greu.

PS: rândurile sunt pentru cei care au nevoie de curaj cum am avut și eu

 

Noul trend- mâncatul semințelor pe stradă

Nu știu alții cum sunt dar eu când văd pe cineva mâncând semințe pe stradă îmi vine să-l pocnesc. Sa vă povestesc.

Se face că azi ies și eu la plimbare ca tot omul că e cald, frumos, și trebuie să ne bucurăm de primăvara asta draguță. Evident peste tot destul de aglomerat. N-ar fi asta o problemă că e loc pentru toată lumea, dar de-aici până la a vedea două treimi din oamenii din jurul tău scuipând semințe… e  jalnic.

Din punctul meu de vedere, arată nivelul la care suntem. Nivelul de civilizație desigur. Eu aș putea înțelege că mai e ceva zapadă mizeră pe trotuare, dar nu pot să trec peste comportamenul oamenilor. Indivizi din toate categoriile de vârstă. E tragic, pe bune! E deranjant, e urât. Și mie îmi plac semințele, dar nu le mănânc pe stradă oameni buni! E un nou trend sau ce?  Că am văzut oameni mâncând semințe în autobuz, în centrul orașului, la școală…

Mă așteptam să văd un astfel de fenomen, la câteva persoane, un număr restrâns, pentru că asta este situația la noi. Dar am fost cu adevărat surprinsă de numărul mare de oameni ce nu-și dau seama de cât de urât este. Păi ce pretenții de străzi curate să avem noi, de orașe curate, de păduri curate, dacă în Pădurea Trivale noi scuipăm semințe?

Sosete, Sosetar, Sosetele, Sosetica

Am fost provocata sa dezvolt subiectul asta cu sosetele. Mai exact, schimbatul prietenelor ca pe sosete. E adevarat, unii le schimba foarte des, altii mai rar (cand devin urat mirositoare)… sosetele, desigur.

De ce am fost provocata? Pentru ca mi-am dat cu parerea, la cerere, despre un anumit Q, dublu tz, jm mare sau cum vreti voi sa il numiti,cum ca ar schimba foarte des prietenele. Asta a fost prima impresie, de unde pana unde nu stiu, pur si simplu asa mi-a inspirat.

Am evitat sa ii mai spun ca e ca o cutie cu surprize, frumos impachetata. Violet eventual si cu o funda verde  :-)) Surpriza nu trebuie sa fie neaparat placuta, inauntru se poate si afla o bomba cu ceas.

E agitat ca marea si vesel, dar ce se ascunde in spatele mastii? El stie… Dar cum rolul meu aici, acum e sa il critic (sau  asta crede Q-dublu tz-jm mare) ar trebui sa ma redresez si sa revin la subiectul cu sosetele schimbate des. Nu zic ca  e o chestie rea, pentru ca trebuie sa incerci, sa risti ca sa castigi, si in plus, practica te invata sa iubesti ( = sa prostesti- vezi alt articol de-al meu, pentru cine nu stie, ceva mai vechi). Desigur, partea rea e ca ti se duce vorba de fustangiu. Desi, in zilele noastre sunt destule fete care mai cred (fac bine, sau nu prea bine) ca vor reusi sa-l schimbe pe acest “baiat rau” ( nu fac referire aici la personajul in cauza ci vorbesc la modul general) intr-un print pe cal alb (eventual un “mertan” ca altfel nu merge), cuminte, supus, catelus bla bla bla.

DECI, (poveste lunga cu deci asta) la ora asta, respectiv 23.33 inca mai cred in treaba asta cu sosetelele, desigur ca prima impresie. Eu una niciodata nu ma iau dupa prima impresie, caci mastile incep sa se desprinda mai tarziu. La inceput e totul… lapte si miere. 🙂