Povestile unei inimi – Diana-Florina Cosmin

povestile-unei-inimi

O femeie pe care am iubit-o şi aceeaşi femeie, care nu ne-a iubit fac zero – Marin Sorescu “Contabilitate”

Mi-era sete de scris şi am găsit în amintirile ultimelor cărţi răsfoite, acest titlu: Poveştile unei inimi – Diana Florina Cosmin.

Nici un moment mai potrivit aş spune pentru a sublinia anumite aspecte din viaţa reală care până la urmă se leagă şi de Poveştile unei inimi. Şi mă justific aşa: pentru că nu cred în lucruri întâmplătoare, ci doar în coincidenţe mascate care închid cercuri ale vieţilor noastre. Pentru că în viaţa mea tocmai s-a închis un capitol şi am deschid un altul, pentru că fiecare moment mai greu mă-ntăreşte şi pentru că uneori cele mai crunte gripe sufleteşti nu se tămăduiesc cu ceai cald, ci cu duş rece.

Am privit în vechile amintiri avute cu un om care a însemnat mult pentru mine la un moment dat, şi mi-am dat seama că timpul ne-a schimbat şi până la urmă fiecare dintre noi e fericit în felul lui acum. Deşi mi-a fost dor de el, foarte dor, am văzut întâmplător o poză cu el şi altcineva  şi am zâmbit nu m-am întristat, aşa cum mă temeam. Am înţeles în sfârşit că el nu mai era de mult pentru mine, pentu că îi stă atât de bine cu altcineva, şi eu mă agăţasem doar de amintirea a ceea ce ar fi putut fi. Mi-am dat seama că poate m-a iubit pentru că semănam cu marea iubire a vieţii lui. Pentru alţii ar putea părea tragic, pentru mine nu e şi nici nu a fost, am simţit de la început asta.  Şi astfel am ajuns  într-un punct în care viitorul mă intrigă mai mult decât trecutul deja bătătorit. În punctul în care lucrurile frumoase trăite fără el ajung să cântărească mai greu decât dragostea noastră netrăită. Nu m-aş da pe mine, cea care am devenit… pentru “mine” care-l iubise cândva pe el. Fiecare a pariat diferit pe fericirea lui, iar el m-a pierdut.

Am trecut mai departe şi am mai avut parte de o poveste, uşor tumultoasă, prea orgolioasă, mult prea orgolioasă,  o dragoste în vremea recesiunii  şi mă simt ca o adolescentă cu talentul extraordinar de a iubi (…) imaturi. Prea puţin de arătat că i-a păsat…

Privind retrospectiv, mi-aş fi dorit ca bărbaţii care nu m-au iubit, să-mi spună adevărul. Să conteste culorile tabloului, să denunţe imitaţia cu voce tare. Să-mi spună motivul. M-ar fi durut mai puţin decât minciunile lor banale şi aş fi înţeles, poate, că sunt prea anostă, prea lipsită de strălucire, prea plictisitoare, prea lipsită de umor, prea neasemănătoare cu tipul lor de femeie, prea grasă ori prea slabă sau orice altceva. N-ar fi fost un gând plăcut dar aş fi ştiut exact ce mă doare. Trăind în ceaţa confuziei, am crezut că sunt toate cele de mai sus. Şi m-au durut toate, pe rând.

Poate că nu aş fi fost o logodnică şi nici o soţie  bună pentru cei care au fugit din viaţa mea ca să ceară mâna altor femei, şi poate că zilele alături de ei ar fi fost infinit mai triste decât cele pe care le-am trăit, până la urmă, de una singură. Nu mai contează acum, dar câteodată întrebarea încă mă mai bântuie… Şi, măcar în acele momente aş vrea şi eu să ştiu.

După care îmi trece toată nebunia asta legată de ce a fost, cum a fost, cu cine şi asa mai departe, şi-mi zic că dacă nu a fost să fie asta e, sunt lucruri şi mai importante şi observ un lucru pe care îl fac în mod inconştient şi eu. Atunci când ies la plimbare cu câinele de exemplu, uneori sunt preocupată de orice altceva: mă gândesc la ce am de făcut, la planuri şi uit să mă bucur de plimbarea în sine, uit să observ mediul ce mă înconjoară. De aici şi replica ” cum să găseşti dragostea, când tu mergi paralel cu ea, şi nu-i arunci nicio privire?” Ver rămâne surprins când vei oferi un zâmbet dezinteresat şi vei primi răspuns. “nu-ti pot promite că marea ta dragoste se va ciocni de tine chiar pe bulevard. Dar poate ar trebui să-i acorzi măcar o minimă şansă de a o face”.  Diferenţa dintre o femeie încrezătoare şi o fetişcană plină de îndoieli, este precum cea dintre personajul principal dintr-un film şi … fata care plimbă tava. Tu care vrei să fii? Eu am ales şi de plimbat tava n-o plimb! 🙂

Draga mea, dac-ar fi să iei de-a gata un singur adevăr fundamental al vieţii, ia-l pe acesta: nu vei ajunge să îmbătrâneşti decât alături de bărbatul cu care ţi se potrivesc… poveştile. Şi eu cred asta mai mult ca oricând.

După ce viaţa ne frânge pe fiecare dintre noi în bucăţi, cele mai puternice părţi ale sufletului rămân exact acelea în dreptul cărora am avut fisurile cele mai mari – “Adio, arme Ernest Hemingway.

Uneori e mai greu să înveţi să fii fericit după ce ai învăţat să fii puternic.

“…M-ar fi învăţat fără să ştie că bărbaţii nu sunt nişte vânzători indiferenţi cu toate femeile. Nu ne mint şi nu ne înşeală pe toate aşa cum aproape că ajugnem să sperăm în momentele noastre de restrişte, întru pansarea orgoliului. Le înşeală doar pe acelea dintre noi pe care nu le iubesc. Pe cele a căror prezenţă în vieţile lor este cât se poate de facultativă şi a căror plecare poate fi asumată lejer, ca şi cum ele nici n-ar fi existat vreodată. Femeile uşoare …  sunt numite vânzătoare de plăceri. Mai există o categorie… a vânzătorilor de iubiri- negustori care vând plăceri şi iluzii, fiind infinit mai generoşi şi mai lipsiţi de scrupule cu marfa lor… fac orice şi zic orice ca să vândă. Nu doar trupul, ci şi sufletul. Două la preţ de unu.

În zilele noastre de speranţă, ne dorim să fim iubite ca-n filme, ne visăm Julieta şi Isolda la braţul unor eroi de poveste. În dimineţile triste şi ploioase, nu ne dorim decât să ne simţim iubite. Şi atât. Pentru că, oricât de sincer şi de pătimaş ar fi fost iubită Julieta, nici ea n-a sfârşit, oricum, prea bine.

 

 

 

Ecou

A trecut deja o luna din mult asteptatul an 2013. De ce-l numesc asteptat? Pentru ca anul trecut am avut parte de atatea, a fost un an atat de plin si pentru ca-mi doream sa treaca mai repede sa pot lasa in urma tot raul 🙂 Si iata-ma, in apropierea zilei in care voi implini 22 ani, cantarind ceea ce m-asteapta si ceea ce-mi doresc si purtand discutii aprinse pe tema asta. Viitorul…

Nu pot spune ca am tot ceea ce-mi doream pentru ca, sta in felul nostru atat de “uman” sa ne dorim mereu mai mult de la viata: mai multi bani, mai multa dragoste, mai mult timp liber, mai putin stres si mai putine batai de cap.

Cel mai mult imi lipsesc cartile, pentru ca nu mai am atat de mult timp liber pentru citit, dar poate recuperez.

Melodia starii mele de spirit 🙂

Buna dimineața!

Sau ce-am mai făcut.

Probabil că trec prin cea mai faină perioadă a vieţii mele de până acum şi sper să nu se oprească aici. Am început să las în urmă trecutul şi e cea mai bună decizie. Şi nu o să mă mai uit înapoi. Şi lăsând asta la o parte, am participat la Top Talents, aşa cum vă spuneam în urmă cu ceva zile, am avut cursul festiv, am (din nou) un job part-time, ma pregătesc de sesiune şi de licenţă (asta probabil că ar trebui să mă sperie, să mă streseze etc. O face, dar nu mai mult decât de obicei). Paşi mici, gânduri mari de viitor…

Înainte să povestesc impresiile lăsate de Top Talents, o să punctez câteva impresii legate de Bucureşti. Nu-mi plăcea înainte, deloc…deloc. Şi deşi l-am găsit ceva cam murdar, şi poate prea aglomerat pentru gusturile mele, ceva m-a atras. Din puţinul cât am reuşit să îl cunosc, nu te scanează lumea pe stradă să vadă cum eşti îmbrăcat, e aşa, fiecare pe treaba lui şi pentru mine e un mare plus. Cel puţin aşa mi s-a părut. E foarte mare agitaţie, prea grăbiţi sunt oamenii…

Şi-acum despre Top Talents. Cine a ratat-o anul acesta să se ducă anul viitor! E o experienţă foarte bună, din care am învăţat multe multe chestii de care habar n-aveam sau pe care le tratam cu superficialitate poate şi în plus am cunoscut oameni foarte interesanţi. Încep să văd mai clar ceea ce vreau să fac mai departe, către ce ar trebui să mă îndrept, lucruri care înainte, trebuie să recunosc că nu le prea cunoşteam.

Ce mi-a atras atenţia cel mai mult:

1. If you never failed, you never lived!

2. Este foarte important să fi bun la ceva. Nu trece neobservat!

3. Don’t waste your time trying to becoming a better “leader”. Instead spend your time becoming BETTER!

4. Connecting dots!

5. It ‘s your responsability to put yourself in the right place!

6.  Embracing the change!

7. Transformă-ţi potenţialul! atunci…acolo… la momentul potrivit cu obiectivul potrivit!

8. Aventurează-te – Observă –  Filtrează – Profită

9. Bărcile sunt în siguranţă în port dar nu sunt făcute pentru asta!

Moarte

Mi-ai frânt inima. Foarte bine. Eu m-am răzbunat cu  o crimă. Mi-am închis dragostea pentru tine într-un cufăr și am îngropat-o adânc în pământ. Era vie și se zbătea mai mult ca niciodată. Nu ști cât de mult mi-a plăcut s-o las să se sufoce încercând să iasă la suprafață, să iasă să grăiască mai mult ca niciodată. Și totuși am lăsat-o acolo până la ultimul ei suflu. Și-apoi în jurul locului unde a fost ea am ridicat un zid atât de mare și de puternic că știu că nimic nu l-ar putea dărâma. Și-acum nu mă mai doare dar ceva îmi udă chipul. Deschid ochii. A fost doar un vis. Sunt în camera mea și aparent nimic nu s-a schimbat.

Din ale vieții lecții

Primul impuls atunci când ești rănit de cineva este să te aperi atacând la rândul tău, să-ți descarci furia, dar n-are rost. Chiar nu are și știu că e greu totuși să întelegi asta. Cuvintele nespuse la timpul lor nu mai trebuie aruncate apoi. Nu o să îl faci pe celălalt să înțeleagă, să vadă, va vedea singur unde a greșit atunci când va fi cazul. Iar când cineva greșește, iar apoi îți cere iertare nu ți-l dori înapoi în viața ta niciodată pentru că cine greșește o dată o va face cu siguranță și a doua oară.

Eu de exemplu, am fost mereu cea care a rămas, cea care a așteptat și a sperat (până la un punct). Toți au venit și au plecat, mi-au făcut sufletul vraiște, făcându-mă să-mi pierd încrederea în oameni, în iubire, în prietenie. Dar de curând am început să fac curat și nu mă mai întreb de ce mi s-a întâmplat mie?. Pur și simplu cine va vrea să intre în sufletul meu va trebui să lupte și să-mi demonstreze că merită să fie acolo.

Cu câteva luni în urmă scriam articolul Atunci… în care spuneam asta:

…când iubeşti pe cineva, îl laşi să fie fericit, chiar dacă fericirea lui nu e lângă tine. Nu încerci să-l recuperezi jucând murdar. Singurul lucru pe care-l vei obţine va fi să-l îndepărtezi mai mult.

…când îţi doreşti fericirea cuiva, îl laşi pe el să aleagă, chiar de ţi se pare că greşeşte. Spune-i ce crezi dacă-ţi cere să-ţi dai cu părerea.

…când simţi că-ţi fuge pământul de sub picioare ai nevoie de curaj

…când ai pe cineva în suflet, şti că trebuie să fi puternic ca să poţi merge mai departe alături de el

…când simţi că nu mai poţi, mai tragi o dată aer în piept, te ridici şi întorci şi celălalt obraz.

Întorceam și celălalt obraz atunci, am făcut-o și după asta. Și cuvintele de mai sus descriu foarte bine ceea ce simt eu acum și anume curaj, resemnare și puterea de a merge mai departe. Și cum suntem în Săptămâna Patimilor țin să menționez că deși poate n-am iertat în totalite, mă simt liniștită și împăcată cu mine. Mai e o chestie. Cine mă cunoaște știe că am ogură de aur și de fiecare dată când spun ceva sau visez ceva se-ntâmplă. Dar asta am să o las în suspans.

Cu toţii ştim cât de uşor este să înşeli încrederea unui om. Am păţit-o fiecare dintre noi, sau am făcut asta la un moment dat. Şi mai ştim cât de greu e să recuperezi încrederea pierdută într-o secundă. Dar până la urmă toți am trecut peste decepții și am învățat lucruri din asta și a fost mai bine apoi. Eu am iertat greșeli poate de neiertat, am încercat să înlocuiesc persoane ce nu puteau fi înlocuite și să uit lucruri de neuitat. Am făcut multe lucruri din impulsivitate. M-au dezamăgit persoane ce nu credeam că vor face asta niciodată, dar la rândul meu am dezamăgit. Am îmbrățisat și am fost îmbrățisată pentru a fi protejată sau pentru a proteja. Am râs când nu puteam, mi-am facut prieteni pentru totdeauna, am iubit, am fost iubită de fiecare în felul lui, dar am fost și respinsă sau am respins. Am țipat și am sărit în sus de bucurie și am căzut de pe un piedestal lovindu-mă atât de tare încât am crezut că nu o să mă mai ridic. Am plâns nopți întregi și zile nesfârșite doar ascultând versurile unui cântec sau privind fotografii sau doar privind în amintiri. Uneori mi-a fost teamă să pierd pe cineva, l-am pierdut și m-am pierdut.

Dar important e că nu îmi pare rău de nimic. Nici de palmele primite la figurat nici de cele date la propriu. Pentru că din toate am învățat ceva și în fond sunt totuși același om bun. Și timpul chiar le rezolvă pe toate, trebuie doar să ai răbdare chiar dacă uneori e foarte greu.

PS: rândurile sunt pentru cei care au nevoie de curaj cum am avut și eu

 

Libertate

Mi s-a dat cândva o temă privind imaginea pe care o desemnăm noi libertății. Deși nu-mi plăcea filosofia, am simțit tema ca pe o provocare. La momentul acela, simțeam libertatea așa:

Astăzi am simţit nevoia să revăd poze din trecutul meu, din cele mai frumoase momente din viaţa mea, din cele mai bune perioade şi cele în care am învăţat cele mai multe lucruri. Vreau să mă regăsesc.

Întotdeauna am crezut că oamenii care mă vor cunoaşte cu adevărat şi care-mi vor fi aproape, nu vor uita niciodată ochii mei. Am regăsit printre amintiri strălucirea în ochii unui copil. Am regăsit libertatea de a crede că la capătul unui drum pe valuri şi printre furtuni e fericirea mea, e împlinirea pe care o aştept. Nimeni n-a zis că v-a fi uşor. Pot să aleg să-mi fie frică de valuri şi-atunci  să rămân blocată în nisip sau pot să am curaj să-nfrunt răutățile. Iar eu o să am curaj. O să am curaj să merg cu fruntea sus de fiecare dată, şi aşa ar trebui să facă oricine simte că-i fuge pământul de sub picioare.

Voi obţine ce-mi doresc cu adevărat aşa cum am obţinut de fiecare dată. Voi lupta din nou, voi fi mai ambiţioasă, voi învăţa mai mult din lecţiile primite. Nimic în viaţă nu este întâmplător, şi nimic nu e pentru totdeauna. Aşa că să ne bucurăm de lucrurile frumoase, de primăvara asta minunată care începe să se instaleze şi lucrurile urâte să le alungăm din viaţa noastră. De azi, să fim iar optimişti!