Fetele bune ajung în rai, fetele rele, unde vor – Ute Ehrhardt

Am citit-o în urmă cu câteva săptămâni dar dată fiind situaţia că am fost ocupată cu licenţa, nu am apucat să scriu despre ea. După titlu, pare ceva grandios, dar e psihologică. E pentru fetele care vor să-şi crească încrederea în sine.

Mi-am notat ceva aspecte care mi-au atras atenţia şi am să le exemplific, comentând unele dintre acestea.

Neajutorarea învăţată este o convingere învăţată, ea nu apare niciodată prin forţa lucrurilor. De exemplu, femeile care fac pană şi cred că nu pot schimba cauciucul sau femeile bătute de soţ.

În viaţa profesională, prinţul din poveşti se numeşte “mentor”

Femeile neajutorate suferă de inverţie interioară, de oboseală permanentă, de sindromul epuizării complete, de insomnie sau de un activism lipsit de finalitate.

Femeile pot fi puternice fără a-şi pune în pericol relaţiile şi prietenii.

În loc să depună efort să-şi investească fprţele într-o muncă de autoorganizare, de cucerire a unei stabilităţi proprii, ele fac compromisuri nepotrivite. E adevărat, femeile se consideră ele înseşi prea slabe ca să realizeze ceva, să o ia de la capăt şi pur şi simplu se lasă pe mâna bărbaţilor.

Despre femeila care atacă din umbră se spune că “are obiceiul să muşte ca iapa”- muşcătură scurtă dar zdravănă şi apoi se retrage rapid.

Se spune că femeile nu au nevoie de o bună pregătire profesională! Ele se mărită! – nu zău!

Fără un bărbat succesul profesional sau propriu rămâne insignifiant – total dezacord

Ce-i drept, fetele obraznice sunt admirate, dar sunt luate în căsătorie cele inocente, cuminţi, modeste şi ascultătoare, aşa se spune în popor. –cam da, depinde şi până unde merge obrăznicia

Cică fetele nu trebuie să fie ambiţioase. Pregătirea lor profesională este doar pentru momentele de criză. – :-))

O femeie are nevoie întotdeauna de un bărbat. O femeie are nevoie întotdeauna de cineva care să o stimuleze, să o salveze, să o ajute. – nu chiar!

Multe femei cred că au nevoie de un bărbat care să le garanteze siguranţa economică, să le confirme atractivitatea feminină, ca să fie luate în serios, ca să nu fie considerate concurente de alte femei sau să ajungă să fie considerate fete bătrâne. Din aceste motive ele cultivă nişte relaţii pe care, de fapt nu le mai doresc.

Primul pas de a trece de la fata cuminte la fata rea este acela de a spune NU! Trebuie să recunoaşteţi că vreţi să spuneţi nu, să vă exprimaţi părerea, să nu vă lăsaţi impresionate de şiretlicurile cu care ceilalţi vor încerca să vă schimbe părerea.

Cea mai amuzantă parte din carte este următoarea: se spune că sunt frumoase femeile cu ochii mari, larg deschişi. Ele par uimite şi inofensive. Şi se pare că fetele aflate la pubertate exersează această privire de Bambi. Ele privesc lumea cu nişte ochi de vacă, şi cu gura întredeschisă, fără să-şi dea seama că arată nu numai inofensive, ci şi idioate!

Bărbaţii au o privire lacomă. Ei demonstrează că îşi iau tot ceea ce vor să aibă … iar femeile îşi întorc privirea după ei pe furiş.

A-i înţelege pe alţii nu e o mare virtute, deşi suntem crescute cu ideea că este.

Iar în încheiere…

Metamesajul bărbaţilor: eu nu vreau să ne certăm, dar dacă apar îndoieli, o să merg pe drumul meu.

Metamesajul femeilor: nu sunt prea sigură, dar dacă apar îndoieli, o să-mi retrag cuvintele.

Advertisements

Din ale vieții lecții

Primul impuls atunci când ești rănit de cineva este să te aperi atacând la rândul tău, să-ți descarci furia, dar n-are rost. Chiar nu are și știu că e greu totuși să întelegi asta. Cuvintele nespuse la timpul lor nu mai trebuie aruncate apoi. Nu o să îl faci pe celălalt să înțeleagă, să vadă, va vedea singur unde a greșit atunci când va fi cazul. Iar când cineva greșește, iar apoi îți cere iertare nu ți-l dori înapoi în viața ta niciodată pentru că cine greșește o dată o va face cu siguranță și a doua oară.

Eu de exemplu, am fost mereu cea care a rămas, cea care a așteptat și a sperat (până la un punct). Toți au venit și au plecat, mi-au făcut sufletul vraiște, făcându-mă să-mi pierd încrederea în oameni, în iubire, în prietenie. Dar de curând am început să fac curat și nu mă mai întreb de ce mi s-a întâmplat mie?. Pur și simplu cine va vrea să intre în sufletul meu va trebui să lupte și să-mi demonstreze că merită să fie acolo.

Cu câteva luni în urmă scriam articolul Atunci… în care spuneam asta:

…când iubeşti pe cineva, îl laşi să fie fericit, chiar dacă fericirea lui nu e lângă tine. Nu încerci să-l recuperezi jucând murdar. Singurul lucru pe care-l vei obţine va fi să-l îndepărtezi mai mult.

…când îţi doreşti fericirea cuiva, îl laşi pe el să aleagă, chiar de ţi se pare că greşeşte. Spune-i ce crezi dacă-ţi cere să-ţi dai cu părerea.

…când simţi că-ţi fuge pământul de sub picioare ai nevoie de curaj

…când ai pe cineva în suflet, şti că trebuie să fi puternic ca să poţi merge mai departe alături de el

…când simţi că nu mai poţi, mai tragi o dată aer în piept, te ridici şi întorci şi celălalt obraz.

Întorceam și celălalt obraz atunci, am făcut-o și după asta. Și cuvintele de mai sus descriu foarte bine ceea ce simt eu acum și anume curaj, resemnare și puterea de a merge mai departe. Și cum suntem în Săptămâna Patimilor țin să menționez că deși poate n-am iertat în totalite, mă simt liniștită și împăcată cu mine. Mai e o chestie. Cine mă cunoaște știe că am ogură de aur și de fiecare dată când spun ceva sau visez ceva se-ntâmplă. Dar asta am să o las în suspans.

Cu toţii ştim cât de uşor este să înşeli încrederea unui om. Am păţit-o fiecare dintre noi, sau am făcut asta la un moment dat. Şi mai ştim cât de greu e să recuperezi încrederea pierdută într-o secundă. Dar până la urmă toți am trecut peste decepții și am învățat lucruri din asta și a fost mai bine apoi. Eu am iertat greșeli poate de neiertat, am încercat să înlocuiesc persoane ce nu puteau fi înlocuite și să uit lucruri de neuitat. Am făcut multe lucruri din impulsivitate. M-au dezamăgit persoane ce nu credeam că vor face asta niciodată, dar la rândul meu am dezamăgit. Am îmbrățisat și am fost îmbrățisată pentru a fi protejată sau pentru a proteja. Am râs când nu puteam, mi-am facut prieteni pentru totdeauna, am iubit, am fost iubită de fiecare în felul lui, dar am fost și respinsă sau am respins. Am țipat și am sărit în sus de bucurie și am căzut de pe un piedestal lovindu-mă atât de tare încât am crezut că nu o să mă mai ridic. Am plâns nopți întregi și zile nesfârșite doar ascultând versurile unui cântec sau privind fotografii sau doar privind în amintiri. Uneori mi-a fost teamă să pierd pe cineva, l-am pierdut și m-am pierdut.

Dar important e că nu îmi pare rău de nimic. Nici de palmele primite la figurat nici de cele date la propriu. Pentru că din toate am învățat ceva și în fond sunt totuși același om bun. Și timpul chiar le rezolvă pe toate, trebuie doar să ai răbdare chiar dacă uneori e foarte greu.

PS: rândurile sunt pentru cei care au nevoie de curaj cum am avut și eu

 

Quote

Pentru fetele mele

“Un cântec despre ”primăvara” unei fete. Pentru fetele care nu aleg calea ușoară. Pentru fetele mândre. Pentru fetele care preferă să fie singure ”de una singură” decât ”singură în doi”. Pentru fetele care sting lumina în clădirile de sticlă și oțel. Pentru fetele care nu se trezesc dimineața ca să plece acasă, ci la muncă. Pentru fetele care-și vând creierul pe câteva sute de euro, nu trupul pe o geantă. Pentru fetele care au leasing-ul mașinii pe numele lor. Pentru fetele care nu trăiesc închise într-o Grădina Zoo, ci trăiesc libere. Pentru fetele care nu fug pe Pamant, ci aleargă spre Paradis. Pentru fetele care plâng când nu le vede nimeni. Pentru fetele care știu că dupa iarna grea vine întotdeauna primăvara. Pentru fetele cu suflet de vioară.”

Flori, fete şi băieti

Dacă de 1 martie am fost surprinse plăcut cu flori şi mărţişoare, de 8 martie surpriza a fost reprezentată de acești trandafiri drăguţi, primiţi de la colegii noştri, la mijlocul unui seminar. Vă mărturisesc că doar cu 10 minute înainte discutam despre faptul că au dat bir cu fugiţii şi nici urmă de ei pe la facultate. Şi când colo, plecaseră după flori 🙂 Am fost surprinse plăcut.

Relatez cam târziu toate astea, dar ce să facem, lenea e mare. Şi în plus, poza e împrumutată de la o altă colegă 🙂 Dar se vede şi coada trandafirului meu.

În afară de asta, credeam că vine primăvara, dar mai avem de aşteptat puţin, şi de îndurat încă o tură de frig, ca să nu zic ger (să sperăm că nu o sa fie cazul).

O să postez curând şi tema referitoare la “Confesiunile unui asasin economic” despre care vă povesteam într-un alt articol. Eu am prezentat-o deja şi le-a plăcut, motiv pentru care mulţi şi-au dorit să citească şi ei cartea sau să prezinte una din celelalte părţi ale carţii.