Povestile unei inimi – Diana-Florina Cosmin

povestile-unei-inimi

O femeie pe care am iubit-o şi aceeaşi femeie, care nu ne-a iubit fac zero – Marin Sorescu “Contabilitate”

Mi-era sete de scris şi am găsit în amintirile ultimelor cărţi răsfoite, acest titlu: Poveştile unei inimi – Diana Florina Cosmin.

Nici un moment mai potrivit aş spune pentru a sublinia anumite aspecte din viaţa reală care până la urmă se leagă şi de Poveştile unei inimi. Şi mă justific aşa: pentru că nu cred în lucruri întâmplătoare, ci doar în coincidenţe mascate care închid cercuri ale vieţilor noastre. Pentru că în viaţa mea tocmai s-a închis un capitol şi am deschid un altul, pentru că fiecare moment mai greu mă-ntăreşte şi pentru că uneori cele mai crunte gripe sufleteşti nu se tămăduiesc cu ceai cald, ci cu duş rece.

Am privit în vechile amintiri avute cu un om care a însemnat mult pentru mine la un moment dat, şi mi-am dat seama că timpul ne-a schimbat şi până la urmă fiecare dintre noi e fericit în felul lui acum. Deşi mi-a fost dor de el, foarte dor, am văzut întâmplător o poză cu el şi altcineva  şi am zâmbit nu m-am întristat, aşa cum mă temeam. Am înţeles în sfârşit că el nu mai era de mult pentru mine, pentu că îi stă atât de bine cu altcineva, şi eu mă agăţasem doar de amintirea a ceea ce ar fi putut fi. Mi-am dat seama că poate m-a iubit pentru că semănam cu marea iubire a vieţii lui. Pentru alţii ar putea părea tragic, pentru mine nu e şi nici nu a fost, am simţit de la început asta.  Şi astfel am ajuns  într-un punct în care viitorul mă intrigă mai mult decât trecutul deja bătătorit. În punctul în care lucrurile frumoase trăite fără el ajung să cântărească mai greu decât dragostea noastră netrăită. Nu m-aş da pe mine, cea care am devenit… pentru “mine” care-l iubise cândva pe el. Fiecare a pariat diferit pe fericirea lui, iar el m-a pierdut.

Am trecut mai departe şi am mai avut parte de o poveste, uşor tumultoasă, prea orgolioasă, mult prea orgolioasă,  o dragoste în vremea recesiunii  şi mă simt ca o adolescentă cu talentul extraordinar de a iubi (…) imaturi. Prea puţin de arătat că i-a păsat…

Privind retrospectiv, mi-aş fi dorit ca bărbaţii care nu m-au iubit, să-mi spună adevărul. Să conteste culorile tabloului, să denunţe imitaţia cu voce tare. Să-mi spună motivul. M-ar fi durut mai puţin decât minciunile lor banale şi aş fi înţeles, poate, că sunt prea anostă, prea lipsită de strălucire, prea plictisitoare, prea lipsită de umor, prea neasemănătoare cu tipul lor de femeie, prea grasă ori prea slabă sau orice altceva. N-ar fi fost un gând plăcut dar aş fi ştiut exact ce mă doare. Trăind în ceaţa confuziei, am crezut că sunt toate cele de mai sus. Şi m-au durut toate, pe rând.

Poate că nu aş fi fost o logodnică şi nici o soţie  bună pentru cei care au fugit din viaţa mea ca să ceară mâna altor femei, şi poate că zilele alături de ei ar fi fost infinit mai triste decât cele pe care le-am trăit, până la urmă, de una singură. Nu mai contează acum, dar câteodată întrebarea încă mă mai bântuie… Şi, măcar în acele momente aş vrea şi eu să ştiu.

După care îmi trece toată nebunia asta legată de ce a fost, cum a fost, cu cine şi asa mai departe, şi-mi zic că dacă nu a fost să fie asta e, sunt lucruri şi mai importante şi observ un lucru pe care îl fac în mod inconştient şi eu. Atunci când ies la plimbare cu câinele de exemplu, uneori sunt preocupată de orice altceva: mă gândesc la ce am de făcut, la planuri şi uit să mă bucur de plimbarea în sine, uit să observ mediul ce mă înconjoară. De aici şi replica ” cum să găseşti dragostea, când tu mergi paralel cu ea, şi nu-i arunci nicio privire?” Ver rămâne surprins când vei oferi un zâmbet dezinteresat şi vei primi răspuns. “nu-ti pot promite că marea ta dragoste se va ciocni de tine chiar pe bulevard. Dar poate ar trebui să-i acorzi măcar o minimă şansă de a o face”.  Diferenţa dintre o femeie încrezătoare şi o fetişcană plină de îndoieli, este precum cea dintre personajul principal dintr-un film şi … fata care plimbă tava. Tu care vrei să fii? Eu am ales şi de plimbat tava n-o plimb! 🙂

Draga mea, dac-ar fi să iei de-a gata un singur adevăr fundamental al vieţii, ia-l pe acesta: nu vei ajunge să îmbătrâneşti decât alături de bărbatul cu care ţi se potrivesc… poveştile. Şi eu cred asta mai mult ca oricând.

După ce viaţa ne frânge pe fiecare dintre noi în bucăţi, cele mai puternice părţi ale sufletului rămân exact acelea în dreptul cărora am avut fisurile cele mai mari – “Adio, arme Ernest Hemingway.

Uneori e mai greu să înveţi să fii fericit după ce ai învăţat să fii puternic.

“…M-ar fi învăţat fără să ştie că bărbaţii nu sunt nişte vânzători indiferenţi cu toate femeile. Nu ne mint şi nu ne înşeală pe toate aşa cum aproape că ajugnem să sperăm în momentele noastre de restrişte, întru pansarea orgoliului. Le înşeală doar pe acelea dintre noi pe care nu le iubesc. Pe cele a căror prezenţă în vieţile lor este cât se poate de facultativă şi a căror plecare poate fi asumată lejer, ca şi cum ele nici n-ar fi existat vreodată. Femeile uşoare …  sunt numite vânzătoare de plăceri. Mai există o categorie… a vânzătorilor de iubiri- negustori care vând plăceri şi iluzii, fiind infinit mai generoşi şi mai lipsiţi de scrupule cu marfa lor… fac orice şi zic orice ca să vândă. Nu doar trupul, ci şi sufletul. Două la preţ de unu.

În zilele noastre de speranţă, ne dorim să fim iubite ca-n filme, ne visăm Julieta şi Isolda la braţul unor eroi de poveste. În dimineţile triste şi ploioase, nu ne dorim decât să ne simţim iubite. Şi atât. Pentru că, oricât de sincer şi de pătimaş ar fi fost iubită Julieta, nici ea n-a sfârşit, oricum, prea bine.

 

 

 

Advertisements

Sfarsit de capitol

M-am tot gandit zilele astea la cum as descrie anul ce se pregateste de incheiere, daca ar fi sa fac o retrospectiva. Si m-am gandit asa, la tot ce am invatat sau ce am inteles mai bine decat inainte. Punand in balanta toate lucrurile astea nu as putea sa spun ce a cantarit mai mult sau ce mai putin. Si pana la urma si lucrurile considerate mai putin bune au avut o finalitate cu bun inteles pentru mine (suna ciudat, stiu).

Am invatat ca lucrurile nu ies intotdeauna asa cum ne dorim noi si ca sentimentele sunt sau nu sunt. Si chiar de par radicala cand afirm ca lucrurile sunt doar albe sau negre imi asum riscul de a le privi doar asa. La momentul asta, a accepta griul ar insemna compromis pentru mine. Am invatat ca nu poti sti ce simte cu adevarat un om. Poti alege sa crezi si sa risti sau sa traiesti cu intrebarea “si daca?”. Am invatat ca nu toate visele devin realitate, si nu vreau sa stric iluziile vreunui visator (fiind chiar eu prin definitie o visatoare) dar chiar asa e. Sau poate in cazul meu, nu am facut destule pentru indeplinirea dorintei, nu am depus suficient de mult efort. Pur si simplu asa s-a intamplat pana la urma.

Ce-am facut in anul asta? Am avut parte de o dezamagire din partea unui om drag, dar a fost o situatie din care am invatat atatea si acum totul e bine (deci, se poate 🙂 ), am terminat facultatea in top 5, am luat licenta cu 10, am dat la ASE si n-am luat la buget  (din pacate), am dat de carnet (si am luat din prima), am muncit si nu mi-am primit banii si nici nu cred ca-i mai vad, am inceput un master (tot la Pitesti) si am incheiat anul cu un job (in domeniu). Ah, si bineinteles, am cunoscut oameni, multi oameni draguti si n-am renuntat la “ghicitul situatiilor” – inca prezic situatii si inca se intampla :))) poate ar trebui sa joc la bursa. :-)))   A fost un an greu, rezumand totul la un cuvant, dar cred ca a meritat.

S-avem un 2013 si mai bun!

După o lungă absenţă…

Mi-era poftă să mai scriu, să-mi mai împărtăşesc gândurile cu cititorii mei. Citeam zilele trecute acest articol şi m-am gândit să pun în aplicare aceste principii pe care le-am lăsat uşor la o parte în ultimele luni, lăsându-mă doborâtă de pesimism.

1. Esti ceea ce gandesti sau ceea ce gandesc altii despre tine

2. Ceea ce vezi nu este neaparat si realitatea

3. Ar trebui sa tintesti catre fericire nu catre a detine controlul

4. Cand ceva nu-ti mai face placere, renunta

5. Ca sa ajungi unde vrei sa ajungi va trebui sa muncesti mult de tot

Am să le ţin bine minte de data asta! Şi deşi sună ca un clişeu  trebuie să privim toate lucrurile bune sau mai puţin bune ca pe o aventură, ca pe o întâmplare petrecută cu un motiv anume şi ca pe o continuă luptă. Viaţa ar fi plictisitoare dacă nu am avea nimic cu care să ne batem capul, după cum spunea o bună prietenă de-a mea. Să nu fim dezamăgiţi de toate lucrurile rele ce ni se întâmplă, ci să le vedem ca pe o şansă de a face ceva diferit în viaţă.

 

 

Isaac Newton – James Gleick

Mi-am achiziţionat această biografie în mai de la Bucureşti şi eram tare nerăbdătoare să o citesc dar din păcate sesiunea timpurie şi licenţa nu mi-au permis. Acum că am avut ceva timp liber am savurat-o.

Nu e genul de carte pe care s-o citesc, e prima biografie pe care o “lecturez” dar a fost interesant să urmăresc viaţa lui Isaac Newton şi descoperirile pe care le-a facut de-a lungul existenţei sale, cât de renumit a devenit până la moartea sa, în 1727. Pare-mi-se că a fost destul de controversat în timpul existenţei sale.

Inspirat de Aristotel, stimulat de descoperirile lui Galileo şi de filozofia lui Descartes, Newton a înţeles intangibilul şi a avut îndrăzneala să îl măsoare, un salt spiritual fără pereche în generaţia sa.

James Gleick, autorul cărţilor Chaos şi Genius şi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de literatură ştiinţifică din generaţia sa, îl poartă pe cititor în viaţa retrasă a lui Newton şi oferă explicaţii surprinzător de limpezi ale conceptelor care au modificat pentru totdeauna modul în care percepem corpurile, repausul şi mişcarea – idei atât de fundamentale în secolul XXI, încât se poate spune că, într-adevăr, noi toţi suntem newtonieni.

O nouă conferinţă

Săptămâna trecută am participat la o conferinţă foarte interesantă. Este vorba despre conferinţa internaţională “Viitorul instituţiilor de credit şi reglementările aplicabile –  un răspuns la dinamica noilor realităţi” organizată de Asociaţia Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar- Bancar şi de Asociaţia Europeană pentru Drept Bancar şi Financiar în colaborare şi cu Universitatea din Piteşti. M-am aflat printre puţinii studenţi norocoşi pentru că am participat la prezentarea lucrărilor invitaţilor din Mexic, Armenia, China, SUA, Bulgaria, Franţa , Africa de Sud, Spania, Italia, Turcia, Moldova, India, Brazilia, diverse bănci din România şi alte instituţii.

Din păcate am ratat ultima zi a conferinţei şi odată cu aceasta şi unele lucrări foarte interesante, dar în primele două zile am reuşit prin intermediul acestor prezentări să asimilez mai bine cunoştinţe şi idei de care auzisem în treacăt sau citisem pe undeva, dar prin participarea la conferinţă le-am înţeles mai bine decât înainte. Încurajez iniţiativa Universităţii de a colabora în organizarea unor astfel de evenimente şi invitarea mai multor studenţi, şi îi încurajez pe aceştia să profite pe viitor de astfel de oportunităţi.

Şi am spus da (o poveste de iubire)- Elizabeth Gilbert

Am mai scris despre cartea asta aici. Dar am abandonat-o într-un colţ câteva luni bune. Am revenit la ea pentru că-mi plăcea ce citisem până atunci. Şi nu mi-a înşelat aşteptările. Per total aş descrie cartea cu fraza: Ce nu merge prima data cu cineva, funcţionează a doua oară dar cu altcineva.

Prin tot ce caută şi analizează Elizabeth vrea să se convingă  de tot ceea ce înseamnă căsătoria. Vrea să se convingă că de data asta va fi bine. Aşa că începe căutarea prin toate mediile: citind cărți de specialitate, întrebând oameni aparţinând diferitelor culturi ale lumii, ascultând poveştile prietenilor.  

Pentru mine a reprezentat o lecţie de viaţă şi sunt convinsă că la fel pentru toţi cei ce nu au trecut încă prin aceste etape, iar cei care au trecut prin  situaţii asemănătoare şi-au pus nişte semne de întrebare sau s-au identificat cu autoarea într-o măsură mai mare sau mai mică. Este educativă şi mi-a implementat şi mai bine ideea că trebuie să fii foarte sigur de ceea ce vrei şi ceea ce urmează să faci înainte de a acţiona. Este de asemenea o ilustrare a actului de căsătorie în diverse locuri ale lumii.

Defecte

Am rămas datoare cu o listă de defecte. Ar trebui să fie 75 dar scriu câte apuc astăzi.

1. sunt naivă. rectific. prea naivă. şi aş putea să-l punctez pe ăsta cât 10 defecte.

2. sunt impulsivă

3. sunt defensivă

4. sunt prea slabă (45 kg… cel mult)

5. nu am răbdare cu idioţii

6. nu am răbdare în general

7. am o părere foarte bună despre propriile mele opinii.

8. pretind o cantitate de atenție copleșitoare

9. deseori sunt mândră şi o arăt.

10. uneori judec oamenii

11. am mai mult entuziasm decât energie în cele mai multe dintre cazuri. imi place să fac multe chestii dar uneori mă obosesc prea tare

12. sunt paranoică

13. uneori pot fi antisocială

14. sunt răutăcioasă uneori

15. câteodată nu-mi vine să mă dau nici jos din pat, aşa de lene mi-e

16. sunt orgolioasă

17. sunt altruistă şi clar îl consider un defect…

18. refuz să cred sau să văd lucruri “naşpa” şi mă mint singură

19. vorbesc mult

20. îmi place să conduc şi s-a-ntâmplat să mi se urce la cap

21. mă mint mereu că m-apuc de sport sau măcar înot (caut om care să mă însoțească).

22. şi ca să trec în sfera fizicului din nou, am sânii mici :-))

23.  cred în făt frumos, dar al meu trebuie să fie mai ales deștept

24. nu am suficientă încredere în mine

25. sunt încă prea copil