Muzeul britanic s-a dărâmat – David Lodge

Aceasta a fost una din lecturile verii ce tocmai a trecut, una din cărţile de care am apucat să mă bucur între stresul generat de alegerile pe care a trebuit să le fac… Mi s-a părut amuzantă şi de ce nu chiar ar putea fi o descriere a vieţii unui tânăr care s-a grăbit să zicem.

Adam Appleby este un catolic de 25 de ani, tată a trei copii, obsedat de controlul sarcinilor în conformitate cu dogma bisericii. Adam este chinuit de gândul că soţia lui, Barbara ar putea să aştepte şi cel de-al patrulea copil şi astfel situaţia finanaciară a familiei ar putea fi şi mai mult destabilizată… Lucreazăla teza de doctorat şi în fiecare zi merge la Muzeul Britanic pentru documentare, deoarece teza acestuia este despre structura propoziţiilor dezvoltate în trei romane englezeşti moderne.

Acţiunea romanului se desfăşoară la Londra pe durata unei singure zile, timp în care Adam trece printr-o serie de întâmplări tragicomice cum ar fi faptul că poartă chiloţi femeieşti în lipsa lenjeriei bărbăteşti curate, alarma falsă de incendiu de la Muzeul Britanic sau aventura cu manuscrisele lui Ebgert Merrymash, un eseist catolic, cu care Asam speră să dea lovitura.

Aşsadar, după o zi plină, protagonistul are norocul să-l întâlnească pe Bernie, care-i oferă o slujbă şi află că Barbara nu e însărcinată.

 

2 thoughts on “Muzeul britanic s-a dărâmat – David Lodge

  1. În loc să depună efort să-şi investească fprţele într-o muncă de autoorganizare, de cucerire a unei stabilităţi proprii, ele fac compromisuri nepotrivite. E adevărat, femeile se consideră ele înseşi prea slabe ca să realizeze ceva, să o ia de la capăt şi pur şi simplu se lasă pe mâna bărbaţilor.

  2. Probabil n-aş fi uitat să pomenesc că romanul poate fi încadrat în specia destul de bine reprezentată a satirelor lumii academice literare, un univers mic în care ego-urile dilatate ale profesorilor şi criticilor oficiali luptă pentru fiecare inch pătrat de Lebensraum. Sau să scriu despre „nevrozele cărturăreşti” (după formularea memorabilă a lui Camel, alt doctorand fără perspectiva de a-şi finaliza lucrarea). N-aş fi scăpat nici cascada de întâmplări tragicomice prin care trece Adam şi aş fi pomenit negreşit despre episoade precum purtatul unor chiloţi femeieşti în lipsa lenjeriei bărbăteşti curate sau (asta n-aş fi uitat precis) despre scena burlescă cu falsa alarmă de incendiu la muzeu. şi, desigur, le-aş fi povestit celor care ar fi citit până acolo despre aventura lui Adam cu manuscrisele lui Ebgert Merrymarsh, un obscur eseist catolic desigur inexistent în realitate, cu care Adam speră să dea lovitura.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s