Masca…

Ce te înfurie mai mult decât sentimentul de neputință? Ce doare mai tare decât faptul că nu poți să dai timpul înapoi și să nu mai faci aceleași greșeli? Eu aș spune că nimic. Doare. Doare. Doare. Se spune că plânsul ajută…pe mine nu prea. Plânsul mă face să mă enervez mai tare pe mine însumi. E ca o slăbiciune. De ce să am lacrimi în ochi cand tu nu ai? E ușor de zis că viața merge înainte, greu de făcut primul pas ca să ieși din prăpastie.

Ce faci când nu știi cum să mergi mai departe? Ar trebui să aștepți să se rezolve totul de la sine? Să stai să te gândești ce mult te-a iubit, sau nu? Să te gândești la momentele frumoase și să aștepți o minune? O minune ce se întâmplă doar în filme. În viața reală totul e mult mai dur. Nimic nu e ușor, cu atât mai puțin asta.

De la un timp m-am obișnuit să port o mască a fericirii deși sufletul e trist…mult prea trist ca să zâmbesc uneori. Mă simt dezamăgită de mine însumi. Mi-am promis de atâtea ori că nu mai cred… cuvinte. M-am resemnat să mă învelesc cu pătura durerii în ciuda razelor de lumină care știu că vor veni…cândva. Pentru că în viață toate trec. Degeaba am încercat să ridic un zid de indiferență împotriva a tot ce s-a întamplat… s-a dărâmat mult prea repede…

Cât de greu trece timpul uneori… secolul vitezei încetinește timpul atunci când viața nu e roz…

“Eu merit să îmi spui adevărul nu doar ce îți este mai simplu să spui. Nu vreau povești de amor, poveștile-s triste și dor.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s