Eu visez. TU?

1297De multe ori m-am întrebat de ce visez şi de ce mi se îndeplinesc majoritatea viselor. Cred că şi voi v-aţi pus, cel puţin o dată în viaţă aceste întrebări.  Nu de puţine ori mi s-a întâmplat să visez persoane cu mult timp înainte de a apărea în viaţa mea, sau alte lucruri despre care nu cred că ar trebui menţionate aici. Cred că nimic nu e întâmplator, cred în destin şi cred în vise.

În urmă cu mai bine de 100 de ani, Sigmund Freud spunea că visul este cheia cu care pătrundem în inconştient. Cartea sa, “Interpretarea viselor” a marcat un punct de cotitură în analiza vieţii inconştiente, însă, în acelaşi timp, a dus la reevaluarea visului. Teoria visului, aşa cum a fost ea concepută de Freud, avea să influenţeze în mare măsura cercetările din acest domeniu din secolul XX. În opoziţie cu Freud, unii cercetatori sustin că, probabil, visul nu are niciun rol.

Dar ce sunt de fapt visele?

Visele sunt limbajul sufletului. Originea lor este necunoscută şi, dacă nu le reţinem, le pierdem. S-a constat că in medie, la aproximativ 8 ore de somn omul visează o perioadă de 2 ore deci petrecem o treime din fiecare noapte visând. Cercetările au evidenţiat faptul că, pe parcursul vieţii unui om, visul acoperă un interval de timp de ordinul anilor.

În timpul visului, interacţionăm cu o mulţime de oameni, locuri, lucruri. Un vis este o halucinaţie, o călătorie fantastică în somn, o lume paralelă unde se pot întampla lucruri pe care ni le dorim sau nu. Este o stare care ne elibereaza de stres sau încearcă să ne distragă atenţia de la problemele cotidiene.

Există nenumărate pagini de internet şi cărţi unde găsim interpretări ale viselor, mai mult sau mai puţin “interesante”.

Interpretările cu privire la motivele pentru care visăm au variat de-a lungul ultimului secol precum şi importanţa dată visului ca fenomen psihic. Putem vorbi de cel puţin trei mari direcţii de cercetare sau viziuni asupra visurilor: Prima ar fi că visul n-are o însemnătate aparte: mintea continuă să rămână activă în timpul somului, iar visele nu sunt decât o manifestare a acestei activităţi. Imagini stocate de-a lungul zilei apar în vis.  A doua, ia în considerare o serie de procese care se petrec în timpul somnului, cum ar fi consolidarea memoriei şi trage concluzia că visul ar fi expresia acestora. A treia direcţie de cercetare acordă visului un loc central. Visul este important şi e considerat o activitate psihică care are un sens.

Cu toate astea, motivele pentru care eu visez anumite lucruri, rămân un mister pentru mine. Tu ce crezi despre vise?

2 thoughts on “Eu visez. TU?

  1. mihai says:

    Cred ca sunt o simpla manifestare a unor probleme consciente sau inconsciente care trebuie rezolvate. Pentru asta creierul creeaza un scenariu in care incearca sa faca exact asta.

  2. alex says:

    poi ralu…despre vise ce sa iti spun acum…am visat k sunt cu toti colegii mei la bac si nu avem dupa ce copia…si examinatorii snt de treaba si ne uitam unii la alti:-s sper sa nu se intample asa…eu am mai mult asa zisu deja-vu si mi sa intamplat de f multe ori sa vad cv sau sa fak cv si sa imi aduc aminte k am mai trait odata aceasi experienta…despre visuri insa nush…eu nu prea am vise normale:)) asa k ar fi mai bn sa le las la o parte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s